Editura Themis Cart

Prefaţă

Lucrarea de faţă “Psihologie judiciară”, bazată pe studii şi cercetări personale ale autorilor Tiberiu Bogdan şi Ioan Sântea este structurată în 8 capitole care tratează probleme distincte referitoare la definiţia psihologiei judiciare, rolul ereditării şi inventării în criminogeneză, relaţia dintre personalitate şi criminogeneză, cunoaşterea psihologică a victimei, psihologia martorului şi a mărturiilor, comunicarea anchetatorului cu învinuitul în camera de audiere, elemente de psihologie corecţională şi aplicarea psihologiei în practica judiciară.
“Psihologia judiciară” concepută de autorii respectivi reprezintă o lucrare de referinţă impunându-se prin complexitatea problematicii abordate dar şi prin profunzimea de idei. Valorificând atât ideile personale dar şi opiniile altor autori în materie, Tiberiu Bogdan şi Ioan Sântea prezintă caracteristicile participanţilor la acţiunea judiciară (infractor, victimă, martor, anchetator, etc) modalitatea în care aceste caracteristici se manifestă în diferite condiţii, reuşind cu succes să aplice psihologia generală şi socială la domeniul infracţionalităţii.
Autorii consideră în mod just că aflarea adevărului presupune printre altele şi cunoaşterea structurii psihice a infractorului, victimei, martorului şi anchetatorului.
Din conţinutul acestei lucrări se degajă preocuparea pentru studiul caracteristicilor psihologice ale victimei unui delict precum şi al rolului pe care îl are în geneza delictului. În egală măsură autorii analizează procesele psihice implicate în dobândirea informaţiei de către martor.
Pornind de la exemple concrete Tiberiu Bogdan şi Ioan Sântea prezintă erorile care pot să survină în mărturia judiciară precum şi modalitatea în care calitatea informaţiilor poate să fie deformată în anumite condiţii obiective şi subiective.
De o abordare aparte beneficiază aspectele privitoare la comunicarea anchetatorului cu învinuitul în camera de audiere. În acest sens studiul pe care şi l-au propus s-a făcut prin prisma regulilor care guvernează dialogul între parteneri inegali şi cu interese opuse. Argumentele teoretice sunt însoţite de referiri la o bogată practică în materie. Autorii examinează pe larg conceptele privitoare la “permisivitate - comunicare verbală şi nonverbală” în cadrul dialogului dintre anchetator şi învinuit. În această privinţă sunt prezentate şi comentate diverse cazuri care vin în sprijinul considerentelor de natură teoretică.
Următoarea temă explorată referitoare la elemente de psihologie corecţională pune în evidenţă necesitatea studierii şi aplicării cunoştinţelor psihologiei în domeniul înfăptuirii justiţiei penale cu scopul găsirii unor mijloace adecvate pentru înţelegerea comportamentului infractorului.
Autorii recurg la prezentarea rolului penitenciarului ca organizaţie socială în realizarea scopului reeducativ al condamnaţilor. Ca şi alţi autori care au meditat asupra virtuţilor reeducative ale unor stagii în penitenciar, Tiberiu Bogdan şi Ioan Sântea insistă asupra necesităţii individualizării mijloacelor de educaţie. O contribuţie semnificativă pentru înţelegerea şi abordarea psihologiei condamnatului o reprezintă tratarea fenomenelor psihoindividuale şi psihosociale în detenţie. Se resimt tendinţe din partea autorilor în legatură cu regândirea întregului sistem de concepte şi practici menite a schimba organizarea şi funcţionarea penitenciarelor actuale. Admit cei doi autori că “viaţa în penitenciar” lasă urme grave în psihicul condamnatului.
Lucrarea consacră un capitol vast aplicării psihologiei în practica judiciară. Din conţinutul acestui capitol se degajă abordarea problemelor referitoare la considerentele psihologice ale cercetării la faţa locului, ale autopsiei, ale protejării secretului unor date, ale ascultării reclamanţilor, inculpaţilor şi martorilor. În practica judiciară sunt situaţii în care posibilitaţile de examinare ale judecătorilor, procurorilor şi lucrătorilor de poliţie sunt limitate, impunându-se apelarea la experţi în psihologie. Într-un asemenea context sunt prezentate situaţii care reclamă aplicarea examinării psihologice. Apreciază în mod just lucrarea în discuţie că printr-o analiză psihologică a datelor oferite de diferite cazuri complexe de infracţiuni se asigură un nivel ridicat de interpretare, înţelegere şi valorificare. În anumite cazuri limită, când urmele infracţiunii lipsesc, pot intervenii informaţii oferite de interpretările psihologice ale situaţiei. Sunt evidenţiate cazuri de neglijare a cunoştintelor de psihologie cu consecinţe nefaste în interpretarea corectă a comportamentului unor persoane.
În sprijinul afirmaţiilor făcute sunt plasate numeroase exemple. O preocupare majoră a celor doi autori o reprezintă contribuţia psihologiei judiciare la aflarea adevăratului mobil al comiterii unor omoruri săvârşite de către bolnavi psihici şi psihopaţi sau al săvârşirii lor prin cruzime.
După cum înşişi autorii arată în conţinutul lucrării, interpretarea psihologică a datelor cercetărilor la faţa locului şi ale autopsiei reprezintă un “subiect delicat” deoarece asemenea situaţii implică o abordare şi prin prisma psihologiei.
Ambii autori se declară adversari convinşi ai aplicării corecţiilor psihice şi fizice în anchetă, recomandând folosirea cu abilitate a detaliilor. Totodată, ei admit că modul de operare reprezintă o marcă a personalităţii infractorilor. Sunt menţionate consecinţele negative întâlnite în practică în situaţia în care nu sunt valorificate concluziile psihologiei judiciare. Insistă cei doi autori pentru folosirea factorului surpriză ca modalitate de interogare. Exerciţiile aplicative de la finalul lucrării oferă posibilitatea unei analize comparative a unor date de investigaţie psihologică.
Referirile permanente la lucrările altor autori de referinţă evidenţiază profunzimea cercetării ştiinţifice asupra temelor analizate.
Modalitatea de sintetizare a concluziilor la care au ajuns cei doi autori facilitează accesul cititorului la speţa care îl interesează.
Lucrarea de faţă - redactată într-un stil accesibil şi explicit răspunde întrebărilor actuale privind necesitatea aplicării psihologiei judiciare în domeniul relaţiilor interpersonale. Ea a presupus un efort deosebit de cercetare din partea autorilor. În acest sens sunt extrem de utile textele de analiză prezentate în conţinutul său.
Închei demersul prezentei prefaţe cu convingerea că această lucrare se doreşte un instrument de lucru pentru studenţi, profesori, psihologi, pedagoterapeuţi, magistraţi şi lucrătorii de poliţie.

Avocat Ion Ilie-Iordăchescu
Decanul Baroului Bucureşti